Fulg de cuc

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

Fulg de cuc

(scrieri rare)

“Fie-mi sufletul șui cum este

Puiul cucului legănător și șui –

În vârf de luntre sunând peste

Naufragiul ei în azur!

*

Să știe gânguri doar o silabă

Din scumpul simfoniilor pastorale “cu-cu”,

Pe care, la marginea tronului în grabă,

Pe table, Domnul cucilor bătrâni îl dădu!

*

Svâcnirea lui de fulg să-l țină

Pe ultimul catarg –

În zări, unde vulturii nu sunt primiți la cină

Și pentru psalmi se dă ambrozie și larg…”

*

[Simion Stolnicu]

(1933)

“Fulg de cuc”

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

În flacara care ma arz

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

* “În flacăra care mă arz” *

de ALECU VĂCĂRESCU

*

” În flacăra care mă arz

În loc de chinuri și necaz

Găsesc tot mîngîiere,

Dulceață și plăcere.

 *

Ca pervaneoasa am ajuns

Nu e vrun lucru de ascuns,

Singur alerg de voie,

În foc fără nevoie !

  *

Cînd nu te văz, îngheț de frig.

Voi să te văz și să mă frig !

A ochilor tăi rază

Îmi place să mă arză !

  *

În focu-ți cînd mă prigoresc,

Atunci îmi pare că trăiesc !

Atunci mă știu cu viață,

Aminteri sînt de gheață.

  *

Această parte mi-am ales

Din flacără-ți să nu mai ies !

Nu voi să am scăpare

D-un foc ce rai îmi pare !

  *

Să arz trăind, să mor arzînd !

Și-al tău obraz numai văzînd,

Să-mi pară focul viață,

Și moartea o dulceață !

  *

Așa m-am hotărît să fiu

Cît voi trăi, cît voi fi viu,

În piept purtîndu-ți focul,

Să-mi fericesc norocul !

  *

Iar cînd pă urmă voi muri,

Nici între morți nu voi feri

D-a spune la oricine

C-așa ți se cuvine.”

*

[* “ALCU VĂCĂRESCU” *]

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

Geniul vechi al românilor si românii de astazi – Fragment [ VI]

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

* Geniul vechi al românilor și românii de astăzi * 

***

ALTE SCRIERI

***

de Constantin (Costache) Stamati

Fragment – VI

“Cu doftorie amară,
Acel bolnav înviază,
Cu critică și ocară,
Răul moral se-ndreptează.”

“Deci, românilor, lepădați cu totul luxul sau răsfățul, iar de nu se poate, în secolul în care trăiți, cumpăniți-l măcar cu starea în care vă aflați și cu veniturile ce aveți, și gândiți și la sărăcia țării și a moștenitorilor voștri, adică, că banii voștri iese din țară pe lux și nu se mai întorc; deprindeți-vă cu moralitatea cea firească, căci aceia este virtutea, și nu vă pilduiți cu fanfaronii țărilor străine; deprindeți-vă cu osteneala și fugiți de muiereștile alintături ce vă moaie trupul și vă slăbește mintea și gândiți că odinioară puternicii voștri megieși, deși erau neamicii voștri, dar se mira de bărbăția tinerilor voștri și de înțelepciunea bătrânilor voștri și vă onorau pe voi, iar acum nu numai megieșitele popoare, dar și străinii ce trăiesc în țara voastră râd de a voastră deșertăciune și de a voastră molătate.

O! dragilor mei români! voi sunteți vrednici de plâns, căci cu greu vă este să vă dizbinați de cele ce ați deprins, și vouă v-ar trebui un Caton sau un Fabricius al romanilor, care cu vargă de fier să vă îndrepte pe calea cuviinței. O! românilor”…

Acolea m-am trezit din somn de un mare zgomot ce s-au răsunat pe ulița de lângă casa mea. Mă scol din pat, caut pe fereastră și văd câțiva tineri, care după ce serbase pe zânul ce au sădit via, se duceau cu cea mai înfocată pârgă a lor la un templu al zeiței amorului, ce se găsesc mai multe la noi decât în Elada veche. Deci eu, rușinândumă de umbra cucernică ce îmi vorbise, m-am sculat, m-am îmbrăcat, m-am suit în trăsura mea și am fugit din Folticeni.

*

La 1830, aflându-mă la iarmarocul de la Folticeni, am văzut urmările desfrânate ale junimei de atuncea și care mi-au inspirat a le descrie aicea, dar de atuncea și până acum prea multă deosebire găsesc în moralul junimii de astăzi, căci buna educație și civilizația le-au insuflat principii vrednice de laudă și singuri ei, uitându-se înapoi cum era tinerimea atuncea, sperez că se vor uni cu opiniunea mea.”

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

Revederea

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

* “Revederea” *

de ALEXANDRU SIHLEANU
(“Liră de argint” – Sihleanu)

(scrieri rare)

*

“Frumose locuri, verde câmpie,

Unde junețea mi-am petrecut,

Iacă vin astăzi cu bucurie,

Să vă văd iarăși, să vă salut.

 *

Câte plăcute, dulci suvenire,

Simț că ‘n suflet mi se deștept?

Aci mii inimi cu fericire

Bat pentru mine și mă-aștept.

 *

Vechii tovarăși de tinerețe

Alerg spre mine, se ‘nveselesc;

A lor vedere, a lor blândețe

Bătrânu-mi suflet întineresc.

 *

Iacă gârlița cu tainici șoapte,

Iacă părîul, lin, călător,

Pre-a cărui maluri eu, zi și noapte,

Făceam dulci visuri de viitor.

 *

Iacă pădurea misteriosă,

În sînul cărei m’afundam,

Și a filomelei voce duioasă,

Plin de uimire, tot ascultam.

 *

Iacă și dealul și vălcelușa,

Unde eu liber, rangul uitând,

Goneam oița și vițelușa,

Cu ciobănașii doina cântând.

 *

O, ce ferice e omul, care,

Fugind de al lumii sgomot, dureri,

Vine de cată a sa scăpare

Într’a naturei simple plăceri!

 *

Acolo viața pacinică, lină,

Curge ca unda de la izvor;

Ziua e dulce, noaptea senină,

Omul e vesel și zîmbitor…”

*

[* “ALEXANDRU SIHLEANU” *]

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

Geniul vechi al românilor si românii de astazi – Fragment [ V]

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

* Geniul vechi al românilor și românii de astăzi * 

***

ALTE SCRIERI

***

de Constantin (Costache) Stamati

Fragment – V

“Cu doftorie amară,
Acel bolnav înviază,
Cu critică și ocară,
Răul moral se-ndreptează.”

“Dar mă minunez mai mult de prefacerea moralității acei rustice ale unora din români, de tulburarea limpezilor cugete ale lor, mă minunez de unde au deprins cele mai rele deprinderi ale Europei, adică sub masca politeții amăgitoare, atâtea viclenii. Privesc cu oțărâre la fudulul fanfaron și la caracterul lui cel plin de zădărnicii, care nici un pas, nici o mișcare nu face făr’ de îngâmfare și sumeție; el vrea să se înalțe peste ceilalți oameni și se micșorează pe sine; el este cutezător cu mai-marii lui și cu bătrânii respectabili, mândru cu cei de sama lui, defăimător cu cei mai de jos decât el; le zice acestora tu, își dă ton că ocrotește pe aceia și își bate joc de toți; cine i se închină lui, el nu-l vede, cine îi vorbește, el nu-l ascultă, iară de vorbește cineva cu altul, el se amestecă în vorbă, și întreabă pe omul onest de ce nu vine la dânsul acasă. El nu au citit altă și nici știe altă decât romansuri și poezii făcute de alții, și se laudă că le-au făcut el, și dă sfaturi înțelepților, și critică orice lucru minunat al frumoaselor arte; el se fudulește repetând câteva idei ale filosofilor ce le învață cu o zi mai înainte, și așa de firește le spune, ca și când însuși le-au compus. Așadar vorbele lui sunt minciuni, făgăduințele lui neîmplinite și umbletele lui nesocotite, căci el vine târziu acolo unde îl așteaptă și se duce unde nu este chemat; pe rudele sale, dacă sunt sărace, el nu le cunoaște, și se laudă cu prietenia magnaților care poate niciodată cu dânsul n-au vorbit; în fine, el este un comediant cu duh pentru acei nătărăi carii îl slăvesc și un nătărău mândru pentru oamenii cu judecată, care fug de dânsul. Însă el nici are duh, nici îi prost, decât este o icoană adevărată a tinerilor cu rea creștere și cu stricat moral. Trebuie însă să știți că dacă un tânăr ca acesta este stricat de cu vreme, și părinții nu se silesc a-l îndrepta pân’ la vârsta de douăzeci ani, el se face apoi cel mai rău, cel mai netrebnic cetățean, el este în stare, pentru ca să-și împlinească gusturile și capriciile sale, să jertfească și pe părinții săi, sau măcar piară și patria și lumea toată.”

[ … ]

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

Geniul vechi al românilor si românii de astazi – Fragment [ IV]

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

* Geniul vechi al românilor și românii de astăzi * 

***

ALTE SCRIERI

***

de Constantin (Costache) Stamati

Fragment – IV

“Cu doftorie amară,
Acel bolnav înviază,
Cu critică și ocară,
Răul moral se-ndreptează.”

“

“Boierii voștri mai toți s-au lăsat de lucrul pământului, căci îmbelșugata rodire a moșiilor lor i-au înavuțit și i-au trândăvit, încât de multe ori o mie de plugari din satele unui boier nu pot îndestula casa proprietarului lor, întru atâta lipscanii și modistele îi ademenesc către răsfățuri și cheltuieli mari, și către o viață molatică și leneșă, și din aceasta urmează apoi că bărbații români sunt astăzi așa de gingași, podoabele lor așa de asemănate cu ale femeilor, fețele lor așa de drese și întocmite, că în orașele Principaturilor seamănă a fi numai sexul femeiesc, iară bărbați nici unul. Așadar, sufletele unora ca ale acestor români, fiind dedate desfătărilor, nu sunt în stare să simțească adevărata mulțumire a unei vieți ticnite, măsurate și cu fapte bune, iară trupurile lor cu totul fiind gingășite de trândava și desfrânata viețuire, sunt totdeauna bolnăvicioși și tânjesc, neștiind pentru ce. Însă eu, ca un geniu, știu că ei tânjesc că nu au îndestui bani pentru desfătările lor, care boală se cheamă galbanare (adecă galbeni-n-are); așadar, mâinile lor ca de ceară și nedeprinse cu osteneala… sunt debile încât nu pot să miște cea mai mică povară, picioarele lor, ce abia îi poartă, nu sunt în stare să încalece nici precum încăleca din vechi moșnegii, iară trăsurile lor cu cele mai vânjoase răzoare, în care tinerii, lungindu-se în ele, se preumblă pe strade și tot încă se ostenesc, apoi stomahurile lor slăbănogite de îmbuibare, fețele lor veștede de desfrânare, ochii lor lâncezi și obosiți de benchetele nopții și de jocul cărților, toate aceste fac din bărbați niște creaturi, pe care românii vechi îi numeau oameni stricați. În fine, făr’ de virtute fiind, ei se tem de cugetele lor, se tem de compatrioții lor, se tem de străinii ce vin în țară și sunt gata să fie plecați servi oricăruia stăpân. Aceasta este o icoană pentru trupeștile însușiri ale românilor acelor ce sunt de așa teapă.”

[ … ]

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

Alt chip

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri

* “Alt chip” *

de BARBU PARIS MUMULEANU
(Mumulean “glas cu durere”)

(scrieri rare)

*

” Vremea-nalță și ridică,

Vremea face, vremea strică,

Vremea suie și coboară,

Vremea surpă și doboară,

Vremea schimbă și preface,

Și războaiele și pace.

Vremea toate răzvrătește,

Schimbă și schimonosește,

Vremea pe vericine-nvață,

Vremea dascăl și povață,

Vremea din liniște bună,

Face vînturi și furtună,

Vremea iar după furtună,

Face și liniște bună,

Vremea bucură-ntristează,

Suie-n tron și detronează,

Vremea-nalță, vrema crește,

Vremea iarăși micșorește,

Toate sînt de vreme-aduse

Toate la vreme supuse.”

*

[* “BARBU PARIS MUMULEANU” *]

Din Izvoadele de Aur ale Românilor – Neștiutele Glasuri